▌Black Tulip.

I t ' s g e t t i n g   c l o s e r .   I   c a n   f e l l   t h e   t i m e   c o m i n g   c l o s e r .

Încâlcită-n a sale gânduri de mai bine de câteva minute, reuşeşte a-şi proptii podul palmei stângi pe covoraşul moale aşternut în mijlocul camerei şi încearcă să se ridice. Nu e prima dată când simte aceste câteva sute, mii probabil, de furnicături în tot corpul. Dar continuă să le ignore, doar aşa mai poate tăia din intensitatea lor absurd de cicălitoare.
Înghite în sec şi cu mari eforturi reuşeşte să-şi acorde mare parte din greutatea corpului său braţului stâng, ridicându-se. Păşeşte ţanţoş în primele cinci secunde într-o parte şi alta a sa, ameţită fiind, şi îşi aranjează prea copilăroasele codiţe de păr.
Ar vrea să evadeze din monotonul peisaj oferit de propria-i cameră. Se simte obosită şi cu fiecare moment mai mult petrecut între cei patru pereţi, o aşchie a vinei îi este substrasă de fizicul slabăbit. Nu e de mirare. De mai bine de trei nopţi nu a mai reuşit să închidă un ochi, iar motivul acestui fapt, nici dacă s-ar gândi serios la el, nu l-ar descoperi.
Mai face un ultim efort de-aş ţine pleoapele ridicate şi analizează din scurt împrejurimile. Îi vine să ţipe la văzul patului şi a ursuleţilor cu rol de perne, dar atunci şi-ar încălca fiinţa şi unul dintre cele mai dispreţuitoare lucruri pentru ea. Nu ar fii corect.
Trage puternic aer în piept şi oftează lung. Nu e în regulă. Are nevoie de spaţiu, de aer curat, un loc liniştit care se poate transforma în sălaşul său, chiar şi doar pentru preţ de două minute.

Rezemându-se cu partea dreaptă a corpului de uşa de la intrare se încalţă cu o pereche de papucei de casă. Confort, atât mai caută. Iar gândul îi zboară la cum ar fii dacă ar purta corpul unei gărgăriţe, şi cât e ziua şi noaptea, să cutreiere locuri inaccesibile dânseia din forma omonească. Probabil atunci ar putea dormi în papuceii ce acum îi târâie pe holuri.
Forţă pentru a-şi mai încuia uşa camerei nu a găsit, dar nu consideră asta o problemă, având în vedere că tot ce are în cameră sunt materiale textile, jucării şi teancuri de foi.

Îşi plimbă mâna stângă pe finisajul rece a peretelui după care se ghidează în speranţa că va ajunge pe acoperiş înainte de a o observa cineva, speriindu-se probabil de starea ei.
Timpul ce l-a pierdut urcând scările au părut o veşnicie, sau cel puţin o noapte şi o zi în plus în care nu a reuşit să închidă ochii.
A deschis larg uşa de la ieşirea pe acoperiş şi a inspirat adând aerul, lăsând razele blânde a soarelui, nu prea insistent, să-i gâdile simţurile. Păşind alene s-a apropiat de balustrada ce are să o despartă de vidul afişat dincolo de platforma pe care stă. Nu a fost nevoie de o rugăminte, nu a fost nevoie de nimic. Cu un zâmbet schiţat, pierdut în colţul gurii, s-a aşezat turceşte pe betonul rece ce avea să-i mai trezească din simţurile amorţite şi a închis ochii, ducând mâinile lateral. Regina lumii nu se consideră, dar în schimb, norocoasă pentru găsirea unui moment de linişte -da.